Toamnă, cu decor funerar
Cu frunze ce cad peste vreme,
De doliu,
Famfarele sparg în cântece,
Sobrele semne.

Copacii- și întind
Ca cenușa, spre cer,
Făpturile lor înghețate,
Și vântul îi plânge
Pe cei care pier,
În sicriele lor parfumate.

Cavouri de frig se deschid temporar,
În zorile zilei și seara,
Când soarele trece ca un car mortuar
Prin ritmul ce-l zice famfara.

Sunt nopțile negre,
Și zorii-n zadar
Încearcă din pleoape să miște,
Decorul e trist,
Parcă un pic funerar,
Și gerul începe să piște.